Clatitele reprezinta atat un aperitiv, cat si un desert si sunt foarte iubite de toata lumea. Acestea sunt foarte cunoscute peste tot in lume si sunt deseori reinterpretate de catre marii bucatari. Totul tine de creativitatea oricarei gospodine si de ingredientele pe care vrei sa le folosesti.
Fie ca vorbim despre clatite dulci, sarate, de post, la cuptor, cu gem, ciocolata, branza sau carne, acest preparat este deosebit de gustos si foarte incantator din punct de vedere estetic. Iata cateva retete de clatite pe care merita sa le incerci si tu acasa :
Clatite cu apa minerala
Ingrediente : 3 oua, 300 grame de faina, 300 ml de lapte, 250-300 ml apa minerala, 3 linguri de unt topit, 1 lingura zahar, 1 lingurita extract de vanilie, 50 de ml ulei de prăjit .
Mod de preparare: Pentru inceput se sparg ouale intr-un castron si se bat bine cu putina sare. Se adauga faina, vanilia, zaharul si se amesteca totul cu mixerul. Se adauga treptat laptele, apa minerala si untul topit. La final trebuie sa aiba o consistenta mai lichida decat mai groasa.
Unge suprafata tigaii cu un strop de ulei iar dupa ce este bine incinsa toarna cate putin din aluatul de clatite si prajeste-le cate un minut pe fiecare parte.Repeta procedura pana cand termini materialul. Dupa ce s-au prajit toate clatitele se pot unge cu gem, ciocolata sau alte umpluturi iar pentru un plus de efect, se pot aranja sub forma de tort.
Reteta de clatite cu sunca si cascaval
Ingrediente : un ou, 200 ml lapte, 250 g faina, 50 ml ulei, un praf sare. Ingrediente pentru umplutură: 200 g sunca,50 g cascaval, 2 oua, pesmet, ulei pentru prajit.
Mod de preparare : Se amesteca bine cu mixerul toate ingredientele pentru aluatul de clatite. Daca este prea moale aluatul, se mai adauga putina faina, iar dacă este prea dens se mai adauga putin lapte, deoarece consistenta se poate sa difere in functie de cat de subtiri sau de groase vrei sa faci clatitele. Se prajesc clatitele rand pe rand si se umplu cu cascaval ras si sunca taiata cubulete apoi se impacheteaza frumos si se servesc ca si aperitiv.
Reteta de clatite cu bere si portocale
Ingrediente: 150 ml lapte, 150 ml bere, 2 oua, 2 portocale, 250 g faina, sare 30 g unt topit, 5 linguri zahar, 2 linguri apa, 50 g unt si sucul unei portocale
Mod de preparare : Se amesteca faina cu laptele, berea, ouale, sarea si untul topit iar compozitia obtinuta se lasa la odihnit timp de o ora. Dupa aceea se prajesc clatitele intr-o tigaie unsa cu unt.
Separat, se topesc cele cinci linguri de zahar cu doua linguri de apa pana se face caramel. Se adauga cele 50 g de unt, portocalele feliate si sucul de portocala. Se lasa 2-3 minute pe foc apoi se umple fiecare clatita cu aceasta compozitie si se presara cu zahar.