Incepand cu 1 aprilie 2025, statul roman va subventiona pretul energiei electrice si al gazelor naturale doar pentru consumatorii cu adevarat vulnerabili. Aceasta este una dintre masurile anuntate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care vizeaza mentinerea unui cost rezonabil al utilitatilor pentru cei mai afectati de cresterile de preturi din piata energiei.
„Ne dorim ca impactul asupra consumatorilor sa fie cat mai mic. Daca pentru cei care consuma peste 300 de kWh pe luna, facturile ar putea scadea datorita eliminarii unor constrangeri existente, pentru consumatorii care se incadreaza sub 100 kWh pe luna, fara masuri de subventionare, facturile ar putea creste”, a declarat Burduja, citat de Agerpres. „Masurile de dupa 1 aprilie trebuie sa subventioneze preturile pentru consumatorii vulnerabili, astfel incat sa putem pastra un cost rezonabil.”
Definirea consumatorilor vulnerabili si masuri de sprijin
Ministerul Energiei, in colaborare cu alte ministere, lucreaza la stabilirea unei definitii clare a „consumatorului vulnerabil” in sectorul energetic, astfel incat ajutoarele de stat sa fie directionate mai precis catre cei care au cea mai mare nevoie de ele. Scopul acestor reglementari este ca facturile lunare ale acestor consumatori sa ramana la un nivel suportabil.
Burduja a mentionat, de asemenea, ca guvernul dezvolta un set de masuri pentru marii consumatori de energie, in contextul in care unii dintre acestia si-au exprimat intentia de a parasi Romania dupa liberalizarea pietei de energie.
„Am fost recent la Alba si am discutat cu reprezentantii IPEC si alti mari consumatori de energie. Vom face tot posibilul pentru a pastra aceste companii in tara, deoarece ele contribuie la crearea de locuri de munca, salarii si dezvoltare economica. Competitia economica a Romaniei depinde de pretul energiei electrice si al gazelor naturale”, a explicat ministrul.
In prezent, Romania ofera ajutoare de stat de aproximativ 150 de milioane de euro pe an pentru marii consumatori de energie. „Nu cred ca IPEC se afla printre beneficiari, dar sunt companii din judetul Alba care beneficiaza de aceasta schema in functie de codurile CAEN. Acolo unde ajutorul de stat nu se aplica, vom gasi alte masuri de sprijin”, a adaugat Burduja.
Strategia energetica a Romaniei: Investitii in energie verde si proiecte nucleare
Ministrul Energiei a evidentiat importanta dezvoltarii productiei de energie verde, subliniind ca Romania nu ar trebui sa se concentreze exclusiv pe energia fotovoltaica, ci si pe alte surse precum hidroenergia si energia nucleara. „Energia verde este, prin natura sa, intermitenta. Produci atunci cand bate soarele sau vantul. De aceea, este esential sa continuam proiectele hidro si nucleare. De exemplu, suntem aproape de obtinerea avizului de mediu pentru hidrocentrala de la Rastolnita, judetul Mures, proiect inceput inainte de 1989”, a declarat Burduja.
De asemenea, ministrul a mentionat ca Romania continua sa investeasca in unitati de productie de energie pe gaz, cum ar fi cele de la Isalnita, Turceni, Mintia, si centralele modernizate de la Arad, Ramnicu Valcea si Craiova. „Avem aproximativ 3.500 de megawati de proiecte pe gaz in curs de dezvoltare, acestea fiind esentiale pentru asigurarea productiei constante de energie”, a adaugat ministrul.
Energia nucleara: Marele pariu al Romaniei
Burduja a evidentiat si importanta energiei nucleare pentru viitorul energetic al Romaniei, subliniind ca aceasta reprezinta un pariu sigur, nu doar pentru tara, ci si pentru omenire. „Romania are o istorie de 50-60 de ani in sectorul nuclear, in care am ales corect o solutie occidentala. Spre deosebire de alti vecini, nu depindem de Federatia Rusa pentru combustibil, echipamente sau expertiza. Avem propriul nostru sector nuclear”, a subliniat el.
Proiectele mari, precum Reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, sunt in grafic, iar Romania isi doreste sa finalizeze aceste lucrari in anii urmatori. „In septembrie, speram sa anuntam semnarea unui contract foarte important, ceea ce va marca un punct de cotitura pentru viitorul energetic al Romaniei”, a precizat Burduja.
De asemenea, proiectul reactoarelor modulare mici (Small Modular Reactors – SMR) de la Doicesti va plasa Romania printre primele tari din lume care adopta aceasta tehnologie. „Planul este ca primul modul sa fie functional pana in 2029, fiecare avand o capacitate de 77 de megawati”, a concluzionat ministrul.