Romania profunda, cea a satelor, a fost dintotdeauna un spatiu in care timpul parea sa curga altfel. Generatii intregi de copii au crescut in curtile pline de viata ale bunicilor, cu genunchii juliti si cu buzunarele pline de pietre, corcoduse si vise.
Dar ceva s-a schimbat. Nu brusc, nu peste noapte, ci lent, aproape invizibil – cumva, pe nesimtite. Astazi, in aceleasi sate, copilaria nu mai arata la fel. Undeva intre traditia cu care au crescut parintii lor si tehnologia care le invadeaza universul, copiii din mediul rural par sa traiasca o copilarie… hibrida.
Copilaria de altadata si prezentul digital
E imposibil sa nu ne intoarcem cu nostalgie la copilaria de altadata, mai ales cand vorbim despre satul romanesc. Era un univers in care mingea de carpa, joaca „de-a v-ati ascunselea” sau alergatul printre randurile de porumb defineau zilele lungi de vara. In lipsa distractiilor moderne, copiii isi inventau singuri jocurile, isi testau limitele si invatau lectii despre viata direct de la natura.
Astazi, insa, in tot mai multe sate din Romania, poti vedea copii cu tablete in maini, conectati la retelele sociale sau la jocuri online, complet deconectati de la realitatea imediata. Daca in trecut lipsa tehnologiei parea o limitare, acum prezenta ei pare sa fie cea care limiteaza copilaria autentica.
Satele romanesti intre izolare si conexiune globala
Un paradox interesant este ca, desi multe sate sunt in continuare slab dezvoltate din punct de vedere al infrastructurii (drumuri neasfaltate, scoli neincalzite, acces deficitar la servicii medicale), tot mai multi copii de la tara au acces la internet si la un smartphone. In unele gospodarii nu exista apa curenta, dar exista Wi-Fi.
Aceasta realitate creeaza o ruptura intre nevoile de baza si lumea digitala in care copiii ajung sa traiasca. Tehnologia devine uneori o forma de escapism – o evadare dintr-un spatiu in care oportunitatile sunt putine, iar modelele de urmat si mai rare. TikTok, YouTube sau Instagram ofera o fereastra catre un univers aparent mai interesant, dar care nu intotdeauna ofera si repere sanatoase.
Educatia – o punte (slaba) intre lumi
Scoala ar trebui sa fie spatiul care face legatura intre traditie si modernitate, intre valorile locale si cele globale. Dar, in mediul rural, educatia are propriile provocari. Multi profesori fac naveta de la oras si raman detasati emotional de comunitatile in care predau. Resursele sunt insuficiente, iar metodele de predare nu tin pasul cu nevoile noii generatii de copii, nascuti in era digitala.
Digitalizarea scolii romanesti a fost grabita artificial in pandemie, iar in multe sate lectiile online au fost imposibile, din lipsa dispozitivelor sau a conexiunii. Astazi, in loc sa fie folosita ca un instrument educational, tehnologia e, pentru multi copii, doar un mijloc de divertisment – o realitate care trebuie regandita si recalibrata.
Generatia cu doua lumi: vaca in ograda, filtre pe TikTok
Un fenomen pe care il observ tot mai des este aparitia unei generatii care traieste simultan in doua lumi. Sunt copiii care dimineata mulg vaca si dupa-amiaza filmeaza clipuri amuzante pe TikTok.
Copii care stiu cum se prinde o gaina, dar si cum se editeaza un video in CapCut. Pe de o parte, acest dualism poate fi fascinant – dovada a capacitatii lor de adaptare. Pe de alta parte, poate crea o criza de identitate. Unde se mai pozitioneaza ei ca indivizi? Ce repere au, in lipsa unei structuri clare?
Aceasta disonanta poate duce la pierderea valorilor traditionale sau la adoptarea superficiala a valorilor moderne. E important ca aceste doua lumi sa nu se excluda, ci sa fie armonizate. Dar pentru asta, adultii din jurul lor – parintii, profesorii, autoritatile locale – trebuie sa le ofere ghidaj, nu doar control.
Rolul parintilor: intre neputinta si resemnare
In multe gospodarii din mediul rural, parintii muncesc de dimineata pana seara, fie in agricultura, fie la firme din oras sau in strainatate. Copiii sunt crescuti de bunici sau raman singuri ore intregi, uneori zile. Supravegherea devine sporadica, iar educatia se face „din mers” sau deloc.
Multi parinti recunosc ca nu mai pot controla cu ce se ocupa copilul lor pe telefon. Nu inteleg aplicatiile, nu stiu sa seteze limite, iar uneori nici nu mai incearca. Rezultatul? Copii care devin dependenti de ecrane, dar complet alienati de lumea din jur.
Educatia digitala ar trebui sa inceapa de la parinti. Fara a demoniza tehnologia, ei ar putea invata cum sa o foloseasca in mod constructiv, cum sa impuna limite si cum sa comunice cu copiii lor despre ceea ce vad online.
Initiative care schimba fata satului
Chiar daca imaginea generala pare ingrijoratoare, exista si exemple pozitive. ONG-uri, asociatii locale si proiecte educationale au inceput sa schimbe fata satului romanesc, oferind copiilor un mediu mai echilibrat intre traditie si tehnologie.
De exemplu, proiecte precum Code Kids sau Fabrica de experimente duc notiuni de programare, robotica si stiinta in satele cele mai izolate. Alte initiative, precum Scoala din Valiza a Fundatiei World Vision, ofera educatie digitala si resurse moderne acolo unde lipsesc infrastructura si cadrele didactice pregatite.
Bibliotecile comunale incep sa revina la viata, reinventate ca huburi educationale – locuri unde se organizeaza ateliere, cluburi de lectura sau cursuri de storytelling digital. Si da, in multe sate, profesori dedicati fac diferenta, chiar daca sistemul nu le ofera tot ce au nevoie.
Cum ar putea arata copilaria ideala la sat in 2025?
Poate nu putem da timpul inapoi, dar putem crea un nou model de copilarie rurala, adaptat vremurilor actuale. Un model in care copiii pot merge desculti prin iarba, dar stiu si cum functioneaza un algoritm. In care joaca e reala, nu doar virtuala, iar tableta este un instrument de invatare, nu doar de distragere.
Pentru asta, e nevoie de:
- investitii reale in educatia rurala, nu doar statistici frumoase in campanii electorale;
- sprijin pentru parinti, inclusiv prin cursuri de educatie parentala si digitala;
- acces echitabil la internet si tehnologie, dar si la activitati offline care dezvolta abilitati sociale;
- parteneriate intre comunitati locale, ONG-uri si mediul privat pentru crearea de spatii educative alternative.
Un sat care isi redescopera valoarea prin copii
Satele din Romania nu trebuie privite ca spatii ale inapoierii, ci ca locuri in care se poate construi un nou tip de copilarie – una care valorifica trecutul fara sa ignore viitorul. Traditiile pot coexista cu tehnologia, dar pentru asta trebuie sa invatam sa le punem in dialog, nu in opozitie.
Copiii care cresc azi in mediul rural nu sunt mai putin valorosi, nici mai lipsiti de potential decat cei din marile orase. Dar au nevoie de repere, de indrumare si de oportunitati reale. Pentru ca altfel, in ciuda conexiunii permanente la internet, vor ramane deconectati de la propriul lor drum.
Si poate, intr-o zi, vom reusi sa construim sate in care copilaria nu va mai fi nici rupta de trecut, nici prizoniera intr-un ecran, ci exact ce trebuie sa fie: un timp al descoperirii, al jocului si al sperantei.
