Proprietarii centrelor private de ingrijire solicita autoritatilor schimbarea modului in care sunt finantate serviciile sociale si recalibrarea standardelor impuse caminelor pentru varstnici. Reprezentantii Patronatului Furnizorilor Privati de Servicii Sociale si ai Asociatiei Directorilor Institutiilor pentru Varstnici sustin ca statul achita in prezent intre 8.000 si 9.000 de lei pe luna pentru fiecare beneficiar gazduit intr-un centru privat cu care are contract, in timp ce multe familii nu isi permit costul real al unui loc intr-o unitate licentiata, relateaza Stirile ProTV.
Cele doua organizatii afirma ca un centru privat poate functiona legal la un cost minim de aproximativ 6.100 de lei lunar pentru fiecare beneficiar, fara ca aceasta suma sa includa profitul. Diferenta dintre acest nivel si veniturile majoritatii pensionarilor lasa numeroase persoane intr-o zona fara solutii accesibile: nu se califica pentru un loc intr-un camin public, dar nici nu pot plati serviciile private conforme.
Diferenta dintre pensii si costul real al ingrijirii
Reprezentantii furnizorilor privati indica o pensie medie de aproximativ 2.800 de lei si o pensie medie pentru limita de varsta de circa 3.100 de lei. In acelasi timp, costul minim estimat pentru ingrijirea legala intr-un centru privat este aproape dublu fata de aceste venituri.
Problema este mai vizibila in cazul persoanelor cu pensii intre aproximativ 3.000 si 6.000 de lei. Acestea pot fi considerate prea bine situate financiar pentru anumite criterii de admitere in sistemul public, dar raman fara resurse suficiente pentru a suporta singure tariful unui camin privat care respecta toate obligatiile de functionare.
Organizatiile avertizeaza ca aceasta categorie nu are o varianta clara si legala de sprijin. Locurile din caminele publice sunt ocupate, iar listele de asteptare se pot intinde pe perioade lungi. In lipsa unei solutii accesibile, nevoia de ingrijire nu dispare, ci se poate muta catre servicii improvizate sau furnizori care functioneaza in afara sistemului licentiat si monitorizat.
Aceasta situatie afecteaza atat persoanele varstnice, cat si familiile lor. Atunci cand un beneficiar are nevoie de supraveghere permanenta, administrarea tratamentului, hrana, igiena si ajutor pentru activitatile zilnice, ingrijirea la domiciliu poate deveni dificil de sustinut fara sprijin specializat.
Furnizorii spun ca standardele au ridicat costurile
PFPSS si ADIV sustin ca tarifele centrelor private nu sunt determinate doar de decizia operatorilor, ci si de cerintele obligatorii privind cladirile, personalul, documentatia si procedurile administrative.
Cele doua organizatii nu cer eliminarea normelor de siguranta, igiena, hrana sau protectie a beneficiarilor. Ele solicita insa o diferentiere intre cerintele esentiale si obligatiile care ar produce costuri disproportionate fara un beneficiu direct pentru persoana ingrijita.
In forma actuala, sustin reprezentantii sectorului, legea impune practic un singur nivel de servicii, cu un cost ridicat. Familiile nu pot alege intre variante autorizate care sa ofere acelasi nivel minim de siguranta, dar conditii diferite de confort si servicii suplimentare.
Propunerea lor este ca centrele sa poata functiona pe mai multe niveluri, dupa un model asemanator clasificarii hoteliere. Toate ar trebui sa respecte reguli ferme privind securitatea, igiena, alimentatia si drepturile beneficiarilor, insa facilitatile si serviciile optionale ar putea varia. Astfel, ar putea exista si o categorie accesibila persoanelor cu venituri mici si medii.
Ce riscuri apar daca centrele private ies din sistem
Reprezentantii azilelor private avertizeaza ca inchiderea unor unitati licentiate nu reduce nevoia de ingrijire. Persoanele dependente trebuie preluate de familie, de alte centre, de spitale sau de ingrijitori care pot lucra fara autorizare si control.
Spitalele nu sunt concepute pentru ingrijirea sociala de lunga durata. Mentinerea unei persoane intr-un pat de spital doar pentru ca nu exista un loc intr-un centru rezidential poate crea costuri mai mari pentru stat si poate bloca resurse medicale necesare pacientilor care au nevoie de tratament.
Sistemul public de camine functioneaza deja la capacitate ridicata, sustin organizatiile, iar listele de asteptare fac dificila preluarea rapida a beneficiarilor din centrele care s-ar inchide.
Din acest motiv, sectorul privat solicita ca experienta furnizorilor care lucreaza legal de mai multi ani sa fie luata in considerare inainte de adoptarea unor reguli noi. Ei cer ca eventualele masuri restrictive sa fie precedate de o analiza de impact si de consultari cu operatorii.
Moratoriu si consultare inaintea unor noi reguli
Printre solicitarile formulate se afla instituirea unui moratoriu asupra noilor inaspriri ale reglementarilor. Furnizorii cer suspendarea adoptarii unor obligatii suplimentare pana cand efectele modificarilor legislative din 2024 vor fi evaluate.
PFPSS si ADIV solicita si participarea la grupurile de lucru in care este discutata reforma serviciilor sociale, alaturi de Ministerul Muncii, Ministerul Sanatatii si celelalte institutii competente.
Argumentul organizatiilor este ca regulile ar trebui construite si cu participarea celor care ofera efectiv serviciile. In lipsa unei consultari aplicate, pot aparea obligatii greu de implementat, termene nerealiste sau cerinte care se suprapun.
Furnizorii mai cer proceduri digitalizate, eliminarea documentelor redundante si calendare clare pentru conformare. Intrarea si mentinerea in legalitate ar trebui sa fie simple si previzibile, urmate de controale riguroase.
Principiul „banul urmeaza beneficiarul”
Una dintre propunerile centrale este introducerea unor mecanisme prin care sprijinul public sa fie acordat direct in functie de nevoile persoanei, nu doar prin decizia autoritatii locale asupra centrului in care aceasta este trimisa.
Sistemul ar putea include coplata, vouchere sau contractarea serviciilor oferite de centre private licentiate. Beneficiarul ar avea posibilitatea sa aleaga furnizorul si sa il schimbe atunci cand considera ca serviciile nu corespund nevoilor sale.
Organizatiile afirma ca statul plateste in prezent intre 8.000 si 9.000 de lei pentru un loc contractat, in timp ce piata privata ofera servicii la tarife cuprinse intre 5.000 si 6.500 de lei. Ele sustin ca libertatea de alegere ar putea incuraja competitia pe criterii de calitate si ar oferi beneficiarilor un control mai mare asupra ingrijirii primite.
Un astfel de sistem ar trebui insa sa pastreze verificarea furnizorilor si standardele obligatorii. Alegerea beneficiarului nu poate inlocui autorizarea, monitorizarea si sanctionarea abaterilor.
Egalitate de tratament pentru furnizorii licentiati
PFPSS si ADIV cer si eliminarea restrictiei prin care societatile comerciale nu pot furniza servicii pentru persoanele cu dizabilitati, domeniu rezervat asociatiilor si fundatiilor.
Propunerea este ca orice furnizor licentiat sa poata oferi aceste servicii, indiferent de forma juridica, cu aceleasi obligatii de control si cu acces egal la finantarea publica.
Reprezentantii sectorului considera ca forma juridica nu ar trebui sa fie criteriul principal, atat timp cat centrul respecta cerintele, dispune de personal calificat si poate fi verificat de autoritati.
Norme mai bine coordonate intre institutii
O alta problema invocata este lipsa de coordonare dintre cerintele emise de Ministerul Muncii, Ministerul Sanatatii, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, autoritatile sanitar-veterinare si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.
Furnizorii cer ca normele sa fie corelate inainte de a deveni obligatorii, pentru a evita contradictiile si zonele neclare. Ei solicita si delimitarea mai precisa dintre serviciile sociale rezidentiale si cele medicale, inclusiv in raport cu codurile CAEN 8730 si 8710.
Clarificarea responsabilitatilor ar putea reduce situatiile in care acelasi centru trebuie sa indeplineasca cerinte diferite sau greu de armonizat, venite de la mai multe institutii.
Reforma ceruta de proprietarii azilelor private porneste de la o problema simpla, dar dificila: costul ingrijirii este mult peste venitul multor varstnici, iar sistemul public nu are suficiente locuri. Solutia propusa este un model in care statul finanteaza persoana, beneficiarul isi alege centrul, iar furnizorii sunt autorizati si controlati dupa reguli clare, adaptate mai multor niveluri de servicii.
