Harta nu e teritoriul

de Andrei Rosca (general manager)

Ca mod de organizare interna Spada e o organizatie atipica, probabil ca v-ati prins deja de asta. Iar o organizatie atipica e o provocare, din multe puncte de vedere. Cel mai important poate e ca, fiind non-standard, multe dintre problemele care apar nu-si gasesc rezolvarea in carti sau in experienta altora.

Atunci cand apare, de exemplu, o problema de comunicare interna, intr-o organizatie mare te poti uita la doua lucruri: daca a fost incalcata o procedura (si, deci, e vina unei persoane) sau, daca procedura a fost respectata, te uiti daca nu cumva procedura e una proasta, depasita sau invalidata de una noua. Daca e omul, vorbesti cu el. Daca e procedura, te gandesti cum poti sa o schimbi ca sa nu se mai intample.

Ei bine, intr-o organizatie ca Spada, intotdeauna mai exista o varianta si anume ca problema sa fie generata de sistem. Un aparent punct forte al sistemului (de exemplu, faptul ca lumea nu trebuie sa semneze o condica si intre orele X si Y sa piarda timpul pe la birou daca si-a terminat treaba) ar putea sa fie de fapt un punct slab, care a generat problema (2 sau mai multi oameni lucreaza usor defazat, nu petrec suficient timp impreuna, iar legaturile se stabilesc mai greu sau nu functioneaza cum ar trebui). Si, de fiecare data, ca manager trebuie sa te intrebi daca nu cumva sistemul atipic este cel care genereaza problema.

Iar daca chiar e asa, atunci tocmai ai gasit una dintre problemele alea care o sa iti manance cateva nopti, fiindca raspunsul nu il vei gasi nici la Drucker, nici la Peters, nici la Porter, dintr-un motiv foarte simplu: in mare parte, scrierile si teoriile lor sunt bazate pe organizatii standard, pe corporatii, pe sisteme de management consacrate, cu variabile cunoscute. Imediat ce iesi un pic mai mult din standarde si modifici cateva variabile esti singur, intr-o padure fara carari.

Asta complica groaznic de mult totul, insa tot asta te face sa te expui mai mult, sa vrei sa fii mai bun. Asta e partea cu adevarat misto. Fiindca intelegi ca desi cartile si teoria isi au rolul lor, ele nu vor suplini niciodata cu adevarat experienta. Este exact ca in cazul cartilor, nu conteaza doar informatia, cu care poti sa ramai sau nu dupa ce citesti o carte, mai conteaza si modul in care tu te transformi trecand prin actul cititului, o experienta in sine.

Si, apropo de diferenta dintre experienta si carti, am intalnit in programare neuro-lingvistica o idee care mie imi place foarte mult: Harta nu e teritoriul.. The map is not the territory ne aduce aminte ca perceptia noastra despre realitate este doar versiunea noastra a realitatii si atat. Nu e realitatea!

Harta ne este intr-adevar utila si necesara, insa nu trebuie sa o confundam cu teritoriul.