Desi ne laudam ca suntem pasionati de comunicare, uneori ni se intampla sa vorbim impreuna si ne intelegem separat. Pentru ca in cea mai mare parte a timpului hotararile privind campaniile online sunt luate de client si de agentie, noi am vrut sa aflam si parerea bloggerilor pe tema asta. Saptamanal, pe blogul Spada veti gasi cate o intrebare legata de cum sunt, cum ar trebui sa fie si ce parere au oamenii din spatele blogurilor despre campaniile in care sunt implicati.
Interviurile din saptamanile trecute aici:
Campanii prin agentie sau direct cu clientul?
In ce situatii devine publicitatea pe blog deranjanta pentru cititori?
Ce campanie ti-a placut cel mai mult dintre cele in care te-ai implicat?
Ce fel de campanii prind cel mai bine la publicul tau?
Despre ce produse ai refuzat pana acum sa scrii pe blog si ce campanii ai de gand sa eviti de acum?
Cabral Ibacka, cabral.ro:
Am refuzat multe, dar din considerente obiective: nu credeam in produsele respective. Si daca eu nu cred ceea ce zic, mincinos nu sunt, si-atunci cum sa ajung sa fiu si convingator?! N-ai cum...
Am mai refuzat si campanii pentru clienti sau agentii care nu stiau de capul lor. Vrem un post, dar vrem doua, sau vrem unul da’ si cu banner, dar banner in post, sau mai bine banner in header, sau poate in side. Si vrem sa vorbesti despre produse, dar facand un concurs, si sa punem si-un interviu cu sefu’ – ca sa fie multumit si el, si sa pui si poze cu produsele da’ si cu sefu’, si inca una cu sediul nostru ca l-am renovat, si sa mai pui si...
Miruna Siminel, siblondelegandesc.ro:
Cele în care nu cred. Ţigara electronică e probabil pe primul loc. Oamenii au fost atât de drăguţi, încât aproape îmi părea rău să îi refuz. Însă am cerut statistici, nişte informaţii mai serioase decât „cumpăraţi, produsul e extraordinar!”. Măcar un studiu să fi văzut. Apoi şi-a luat tata această minunăţie. Şi m-am convins că luasem decizia corectă. Am mai refuzat să promovez nişte şosete şi dispozitivul ăsta nou de făcut pipi din picioare. Nu vreau să mă imaginez făcând chestia asta, nu vreau nici alţii să-şi imagineze. Eu sunt pentru păstrarea feminităţii, nu mă mai plâng când mă doare burta la menstruaţie şi nici când un domn se oferă să-mi ducă baxul de apă plată :D
Pe viitor, o să evit toate acele produse care nu mi se potrivesc. Ştii, şi bloggerul are o viaţă reală, în care consumă chestii, are preferinţe şi lucruri pe care nu le suportă. Nu voi putea face niciodată “reclamă” la chiftele, fiindcă nici în poze nu-mi plac. Şi multă lume ştie deja chestia asta despre mine. Eventual pot scrie: uite, chiftele, poate vă plac vouă, că eu mă abţin.
Adrian Ciubotaru, adrianciubotaru.ro:
Am refuzat să scriu despre lucruri pe care nu le cunoşteam sau nu le-am testat (de exemplu, magazine online). Dacă e vorba de evitat campanii, mă gândesc mai degrabă la anumite agenţii decât la anumiţi clienţi.
Razvan Pascu, razvanpascu.ro:
Au fost site-uri dubioase despre FOREX despre care am refuzat sa scriu pe blogul meu si a fost o campanie desre hemoroizi si pilule minune :) despre care nu am vrut sa scriu. In general, cei care ma contacteaza sunt oameni de calitate care urmaresc munca mea timp indelungat, sunt multumiti si vor sa isi promoveze si ei compania.
Cristian China Birta, chinezu.eu:
Au fost multe campanii refuzate. Si din cauza produsului, si din cauza faptului ca nu imi placea cum era gandita campania, si din cauza faptului ca nu se potrivea cu ce fac eu. Asa, generic vorbind, eu personal am cateva zone in care nu ma implic, cum ar fi cea de fast-food, in care nu cred nici sa ma bati cu excavatorul :)
Radu Bazavan, groparu.ro:
De fiecare dată când primesc o cerere de ofertă pentru un client, văd respectivul cont ca o provocare de copywriting care „trebuie” înfruntată. Cu toate acestea, am refuzat magazinele de etnobotanice (cu mult înainte de primele cazuri de intoxicaţii), firmele care comercializează ţigări electronice, precum şi programele de afiliere – nu am avut foarte mare încredere în felul în care acestea s-au lansat pe piaţă, uneori haotic.
În general, am încercat şi voi încerca să mă ţin deoparte de lucruri care sunt nesănătoase, imorale sau interzise minorilor. De asemenea, mai nou refuz campaniile care duc lipsa unei viziuni integrate, cele făcute cu hei-rup-ul şi în care nu cred.
Partea bună este că, de regulă, numai companiile mai răsărite şi mai moderne în abordare se promovează pe bloguri, iar produsele acestora fac parte, de regulă, din categoria bunurilor marketabile.
Radu Dumitru, nwradu.ro:
Singura campanie refuzata anul acesta a fost cea la Bergenbier nefiltrata. N-as fi fost credibil facand sunete pe blog.
Am refuzat sa scriu reviewuri sau sa dau interviuri despre produse pe care le pot „butona” doar 1-2 zile. Pur si simplu nu e timp sa ajung sa cunosc suficient de bine acel produs pentru a nu fi prins cu „mata in sac”, ca sa zic asa.
As evita orice campanie in care nu pot fi credibil in ceea ce spun.
Tweet






September 8th, 2011 - 13:22
@Radu Dumitru – Sunt curioasa, cine ti-a propus sa intri in campania pentru Bergenbier nefiltrat?
September 8th, 2011 - 19:34
Chiar Spada.
N-am stiut ca vor publica aceste raspunsuri, altfel explicam mai bine de ce am refuzat-o, nu doar dadeam o astfel de informatie criptica. Daca stii ce presupunea campania, nu mi s-a parut ca mi se potrivea.
Am facut chiar si un clip mai normal, dar l-am facut asa, de amuzament, insa nu l-am facut public.